Senatorul Donţu vrea ca reducerea impozitului pe dividende să se aplice din 2016

Categories: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu a depus o interpelare adresată ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, prin care îi solicită acestuia ca reducerea impozitului pe dividende de la 16 la 5% să fie aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2016. Ovidiu Donţu a arătat că această facilitate era prevăzută a se aplica de la data de 1 ianuarie 2017. Donţu a precizat că în condiţiile în care la bugetul de stat există fondurile necesare, iar România are cea mai mare creştere economică din Europa, ar fi oportună aplicarea reducerii impozitului pe dividende începând de anul viitor. „Am identificat sursa de unde se pot asigura fondurile necesare şi îi voi solicita ministrului Finanţelor o audienţă pentru a-i arăta din ce capitol bugetar putem aloca sumele. Cred că prin această măsură putem vorbi despre o reducere reală a evaziunii fiscale, şi practic întreprinzătorul va constata că nu mai merită să recurgă la alte soluţii pentru a nu-şi plăti impozitele”, a spus Ovidiu Donţu.

Trebuie spus că recent, premierul României, Victor Ponta, anunţa că la propunerea ALDE, actuala coaliţie de guvernare urmează să decidă aplicarea de la începutul anului viitor a unor măsuri din Codul Fiscal, printre acestea numărându-se şi reducerea impozitului pe dividende la 5%. Victor Ponta a arătat că în baza rezultatelor din acest an poate fi aplicată această măsură, precum şi creşterea plafonului pentru încadrarea microîntreprinderilor la suma de 100.000 de euro, concomitent cu măsura ca acestea să aibă minim un salariat.


Fatal error: Uncaught Exception: 190: Error validating application. Application has been deleted. (190) thrown in /home2/dontu/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1044