Ovidiu Donţu îl invită pe preşedintele Klaus Iohannis să lupte pentru România

Categories: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu i-a trimis ieri o adresă preşedintelui ţării, Klaus Iohannis, în care îi cere acestuia să iniţieze negocieri cu Comisia Europeană pentru a obţine acordul unui nou deficit pentru România, cuprins între 2,5% şi 3%, pentru anii 2016 şi 2017, astfel încât să existe fonduri pentru cofinanţarea proiectelor europene şi pentru cele de dezvoltare ale comunităţilor locale.

În scrisoarea adresată şefului statului, Ovidiu Donţu îi transmite lui Klaus Iohannis că nu îi place să revină la trecut, însă doreşte să-i amintească acestuia modul în care fostul preşedinte Traian Băsescu şi Guvernul din acea perioadă au înţeles să negocieze, încă din anul 2010, „aspectele economice vitale ale României în momentul semnării Tratatului Fiscal în anul 2012”.

„Traian Băsescu şi Guvernul din acea perioadă au acceptat condiţii mai mult decât dure şi extrem de restrictive privitoare la ajustările fiscale ce au urmat şi o ţintă de deficit bugetar structural de-a dreptul halucinantă chiar şi pentru state cu o economie la acel moment cu mult mai performantă decât a ţării noastre, şi anume 0,7% şi apoi 1,0% cu termen până în 2016 şi prelungit ulterior până în 2018”, a arătat Donţu. El a adăugat că acest „gest incalculabil” pentru România şi pentru toţi românii a avut ca efect un val uriaş de tăieri de salarii şi pensii, concedieri în masă, o creştere incalculabilă a evaziunii fiscale, creşteri alarmante ale şomajului şi o poziţie extrem de dezavantajoasă a României în privinţa posibilităţii sale de redresare şi de creştere economică.

Senatorul PSD a arătat că din momentul în care Guvernul Ponta a preluat mandatul, s-a încercat şi s-a reuşit „ca acest uriaş handicap, ce a creat o indiscutabilă împovărare economică şi financiară pentru fiecare român care trăieşte şi munceşte în România”, să fie surmontat şi să se ajungă acum în momentul în care în acest an se poate vorbi despre o reală creştere economică a ţării.

Ovidiu Donţu a precizat că, potrivit datelor oficiale, România a avut în primul trimestru al anului 2015 o a doua mare creştere economică în UE, de 1,6%, fiind devansată doar de Cehia cu 3,1%. El a mai spus că datele statistice arată că în primul trimestru din 2015 Produsul Intern Brut al României a crescut cu 4,3% faţă de primul trimestru al anului trecut şi cu 1,6% faţă de ultimul trimestru din 2014. „Astfel, România nu mai este în situaţia economică din momentul semnării Tratatului Fiscal şi putem folosi acest lucru în beneficiul cetăţenilor acestei ţări. V-am prezentat toate aceste date tocmai pentru că ele oglindesc termenii unui moment extrem de oportun pentru ţara noastră pe care dumneavoastră, domnule preşedinte, trebuie să îl fructificaţi în favoarea noastră a tuturor şi, mai ales, în favoarea viitorului României, prin redeschiderea discuţiilor cu Comisia Europeană şi mai ales cu liderii europeni membri ai PPE pe marginea draconicului deficit structural de 1% din PIB”, i-a transmis Ovidiu Donţu şefului statului.

 

Donţu: Toţi parametrii macroeconomici actuali ai României indică oportunitatea regândirii şi restabilirii deficitului bugetar

El a arătat că în condiţiile în care ţări precum Franţa, Germania, Spania au deficite bugetare fixate la 3,7%, 3,6% şi 3,1% încă din momentul semnării Tratatului de Fiscalitate şi până în anii 2016-2018-2020, toţi parametrii macroeconomici actuali ai României indică oportunitatea regândirii şi restabilirii deficitului bugetar pe următorii doi ani într-o marjă de 2,5-3,0%.

„Oportunitatea creşterii economice este dublată, aşa cum de altfel consideră majoritatea cetăţenilor, de oportunitatea votării noului Cod Fiscal ce va genera în foarte scurtă vreme efecte pe termen mediu şi lung, creând un cadru extrem de favorabil pentru posibilitatea cofinanţării proiectelor cu bani europeni, care vizează investiţiile pe perioada 2014-2020 şi proiectele comunităţilor locale”, a afirmat Ovidiu Donţu, el adăugând că „aspectele prezentate mai sus sunt motivaţii suficiente pentru ca ţara noastră să înceapă să intre într-o zonă de relaxare fiscală, nu greşit înţeleasă şi nu în afara parametrilor de control şi prevenţie pe care de altfel orice ţară responsabilă din cadrul Comunităţii Europene trebuie să le aibă în vedere”. El a mai afirmat că în perioadele de criză, pe care și România le-a traversat până de curând, ajustările în privința deficitelor și creșterea acestora reprezintă niște măsuri de protejare.

Ovidiu Donţu a subliniat faptul că România are nevoie de proiecte de finanţare importante din partea Uniunii Europene şi are nevoie să participe efectiv din interior la aceste proiecte de dezvoltare. „Vă vorbesc din poziţia unui om care, de mai bine de un deceniu şi cu precădere în ultimii ani, încearcă să deruleze cât mai eficient şi cât mai punctual astfel de proiecte în zona din care vine, şi anume nordul ţării, Suceava. Pentru că vedeţi dumneavoastră, domnule preşedinte, nici o zonă a ţării nu este şi nu trebuie să fie lipsită de mijloace de existenţă sau ameninţată de un astfel de aspect, atât timp cât noi, cei care nu facem doar politică, ci creăm efectiv o punte între realităţile ţării şi aspectele de nivel înalt ale mecanismelor statale, cum sunt economia, finanţele, educaţia, sănătatea, apărarea, infrastructura ţării şi toate celelalte, suntem conştienţi că toate acestea sunt şi vor fi o prioritate”, a afirmat Donţu. Având în vedere toate aceste aspecte, el l-a rugat pe Klaus Iohannis să iniţieze negocieri cu Comisia Europeană şi cu toţi liderii europeni membri ai PPE, şi nu numai, în care „să vă bateţi” pentru ţară şi să-i convingă pe aceştia că este necesar mai mult decât oricând ca România să obţină acordul marilor cancelarii europene pentru un deficit cuprins între 2,5-3,0% pentru 2016 şi 2017.