Arhiva pentru luna: martie, 2015

Donţu îi solicită ministrului Educaţiei să salveze activitatea de cercetare de la Universitatea Suceava

Categorii: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu i-a solicitat ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, să salveze activitatea de cercetare de la Universitatea „Ştefan cel Mare”. Într-o interpelare susţinută aseară în Parlament, Ovidiu Donţu a atras atenţia asupra faptului că Universitatea din Suceava (USV) nu poate participa la procesul de accesare a fondurilor europene pentru cercetare şi dezvoltare în exerciţiul bugetar 2014-2020 din cauza Ordinului fostului ministru Daniel Funeriu care a încadrat USV la categoria instituţie de învăţământ superior centrată doar pe educaţie, categoria A.

„Asta în ciuda tuturor proiectelor şi proceselor deosebite de cercetare şi dezvoltare derulate de USV, care, <datorită> domnului Funeriu, are interzis la depunerea de proiecte pentru cercetare şi dezvoltare, aşa cum se arată şi în ghidul <Proiecte de investiţii pentru instituţii publice de cercetare – dezvoltare şi universităţi>. Ba, mai mult! Toate acestea se întâmplă în ciuda eforturilor şi demersurilor iniţiate până acum chiar şi prin intermediul Justiţiei. Într-o primă etapă, Curtea de Apel Suceava a anulat <Ordinul Funeriu>, ca apoi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să admită recursul Ministerului Educaţiei, fără ca motivarea sentinţei să fie emisă până în prezent”, a arătat Ovidiu Donţu.

El l-a informat pe ministrul Educaţiei că, potrivit legii, evaluarea primară a universităţilor are loc anual, rezultatul fiind valabil pentru anul universitar la începutul căruia s-a efectuat respectiva evaluare. Senatorul PSD a mai spus că evaluarea instituţională are loc o dată la maximum patru ani, rezultatul fiind valabil până la următoarea evaluare. „Realitatea, expusă şi de reprezentanţii USV, arată că în cazul acestei universităţi nu s-a mai realizat nici o evaluare anuală sau instituţională, efectul <Ordinului Funeriu> încetând de drept la data de 9 septembrie 2015”, a spus Donţu, care a mai adăugat că „de vreme ce o clasificare nu poate fi valabilă mai mult de patru ani, în logica legii, nu se pot extinde fără limite de timp nici prevederile <Ordinului Funeriu>, luând astfel drepturile USV de a beneficia de fonduri pentru cercetare şi dezvoltare”.

 

Donţu cere anularea „Ordinului Funeriu” de declasificare a Universităţii Suceava

El a atras atenţia că Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ar trebui să reprezinte şi cercetarea, însă, practic, în cazul Universităţii Suceava, „această reprezentare a devenit de neregăsit”.

În interpelarea adresată ministrului Sorin Mihai Cîmpeanu, Donţu a subliniat că educaţia nu poate exista în afara cercetării. „Asta aşa cum nimic nu se poate crea, desfăşura şi dezvolta fără această activitate fundamentală, cercetarea. Ca să nu mai vorbim de rolul educaţiei şi, în speţă, al cercetării pentru orice societate. Orice explicaţie sau motivaţie ar fi complet de prisos. Iar evidenţa nu are nevoie de motivaţii!”, a declarat senatorul sucevean.

Ovidiu Donţu consideră, de asemenea, că a priva o instituţie de învăţământ, de orice nivel, şi cu atât mai mult de ordin superior, de a beneficia de fondurile necesare cercetării şi dezvoltării este echivalent cu o condamnare la moarte a acelei instituţii. „Din acest motiv, în calitate de senator de Suceava, dar mai ales de cetăţean român pentru care educaţia reprezintă o prioritate, vă solicit clarificarea şi rezolvarea de urgenţă a situaţiei USV, dar şi a celorlalte universităţi din ţară aflate într-o situaţie similară, prin anularea <Ordinului Funeriu> şi luarea tuturor măsurilor suplimentare pentru ca Universitatea Suceava să poată participa la procesul de accesare a fondurilor europene destinate cercetării şi dezvoltării în exerciţiul bugetar 2014-2020”, a spus Ovidiu Donţu în încheierea interpelării.

El a ţinut să amintească faptul că începând din anul 1990, Universitatea „Ştefan cel Mare” a devenit o instituţie prestigioasă nu numai a educaţiei, cât şi a cercetării universitare româneşti, rezultatele fiind recunoscute oficial în septembrie 2008 şi prin acordarea calificativului „Grad de încredere ridicat” de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

Donţu propune ca 51% din carnea, legumele şi fructele vândute în supermarketuri să provină din producţia românească

Categorii: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Donţu propune ca 51% din carnea, legumele şi fructele vândute în supermarketuri să provină din producţia românească

Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, a iniţiat un proiect de lege prin care propune ca cel puţin 51% din carnea, legumele şi fructele vândute în supermarketuri să provină de la producătorii din România. Ovidiu Donţu a subliniat că acest demers vine în sprijinul producătorilor din România. El a spus că propunerea legislativă vizează completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Dacă această propunere ar fi adoptată în Parlament, comercianţii, respectiv persoanele juridice autorizate să desfăşoare activităţi de comercializare cu ridicată sau angro de tip cash & carry, supermarketuri sau hipermarketuri pentru produse alimentare vor avea obligaţia ca pentru carne, legume şi fructe să achiziţioneze aceste produse în proporţie de 51%, corespunzător fiecărei categorii, din producţia românească. În propunere se mai precizează că prin derogare de la prevederile anterioare, în lunile de iarnă decembrie – februarie, legumele şi fructele din import pot reprezenta maxim 70% din ofertă, pentru fiecare categorie în parte.
Donţu a spus că propunerea sa de completare a Legii nr. 321/2009 mai prevede şi faptul că nerespectarea procentului de minim 51% pentru carnea, fructele şi legumele comercializate din producţia românească se va sancţiona cu amendă de la 25.000 la 50.000 de lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenţei. Dacă propunerea senatorului PSD de Suceava va trece de Parlament, noile prevederi vor fi aplicate după şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial. „Prezentul demers legislativ îşi propune să asigure premizele pentru accesul facil pe piaţa de desfacere reprezentată de comercianţii de tip cash & carry, hipermarketuri sau supermarketuri a producătorilor naţionali, şi de ce nu a celor zonali şi locali, care pot furniza aceste produse, cu respectarea celorlalte prevederi legale şi dispoziţii în domeniul siguranţei sanitar-veterinare”, a spus Ovidiu Donţu, care a mai adăugat că „personal am văzut în unele hipermarketuri că sunt amenajate deja standuri special cu produse româneşti, semnalizate corespunzător, în general cu produse de mărci satelitare lanţului respectiv de magazine, iar preţurile pe acelaşi timp de produs erau mai mici decât cele practicate pentru produsele unor producători cu un renume mai mare. Mai mult, trebuie spus că fructele şi legumele româneşti au început să îşi câştige deja locul pe rafturile retailer-ilor din România”.
Donţu a arătat că a iniţiat această propunere legislativă în continuarea altor două propuneri, respectiv cele pentru reducerea TVA la 9% pentru carne şi produse din carne, legume şi fructe, şi cea referitoare la introducerea ca materie obligatorie în şcoli a „Alimentaţiei sănătoase”.
Ovidiu Donţu a mai spus că dacă această iniţiativă va fi aprobată se va stimula producţia românească, se vor crea noi locuri de muncă, vor creşte încasările la bugetul de stat, „iar cetăţeanul va şti că va găsi tot timpul un măr românesc, de exemplu, şi nu doar unele aduse din import”. El a mai explicat că această cotă de 51% a fost gândită pentru a nu se putea considera aceasta iniţiativă ca fiind o imixtiune în iniţiativa privată sau în dreptul întreprinzătorilor particulari de a dispune de propria politică de marketing şi de aprovizionare a magazinelor.

Donţu convinge Senatul să aprobe finanţarea de la stat a învăţământului preuniversitar privat

Categorii: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Donţu convinge Senatul să aprobe finanţarea de la stat a învăţământului preuniversitar privat

Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donțu, a declarat joi că Senatul României a adoptat amendamentul pe care l-a formulat cu privire la finanţarea de la bugetul de stat a învăţământului preuniversitar particular începând cu anul şcolar 2015 – 2016. Astfel, senatorii au adoptat miercuri OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, care prevede, printre altele, şi modificări la Legea educaţiei naţionale. „Începând cu anul şcolar 2015-2016, statul asigură fără discriminare din punct de vedere al formei de organizare a învăţământului de stat, particular sau confesional, pe fiecare nivel de structurare a învăţământului preuniversitar, finanţarea de bază reglementată de art. 9, alin.2 şi art. 101, alin.2 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011”, se precizează în amendamentul senatorului PSD de Suceava Ovidiu Donţu. Acesta a declarat că acest amendament a fost asumat de Comisia pentru muncă. Donţu a explicat că această comisie a motivat acest amendament prin faptul că învăţământul obligatoriu în România este, în urma introducerii clasei pregătitoare, de 11 ani, astfel că „este normal ca şi pentru elevii care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ prin frecventarea cursurilor la şcoli sau licee particulare acreditate statul să suporte o parte din cheltuielile de şcolarizare a acestora, cheltuieli care s-ar fi făcut oricum dacă aceştia ar fi fost prezenţi în sistemul de învăţământ de stat”.
„Adoptarea acestui amendament este reprezintă o mare victorie, pentru că în acest fel a fost eliminată discriminarea dintre învăţământul preuniversitar de stat şi cel particular”, a subliniat Ovidiu Donţu.

Donţu a adăugat că potrivit Comisiei, obligaţia de şcolarizare a tinerilor pentru cei 11 ani de şcoală aparţine statului, iar opţiunea acestora pentru un sistem privat de învăţământ nu este suficientă pentru a decade din calitatea de titulari ai dreptului la învăţătură, stipulat de art. 32 din Constituţie.

 

© Copyright - Ovidiu Dontu