Arhiva pentru luna: februarie, 2014

Ovidiu Donţu îl somează pe Crin Antonescu să convoace imediat comisia pentru revizuirea Constituţiei

Categorii: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu l-a somat public pe preşedintele Senatului şi al Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Crin Antonescu, să convoace de îndată această comisie pentru a continua procesul de modernizare a legii fundamentale a ţării, după publicarea motivaţiilor Curţii Constituţionale, pentru a pune în acord opiniile acestei instituţii cu proiectul de revizuire. „Mai exact, dacă e necesar vorbim despre votarea de către Parlament a unei Adunări Constituante sau putem să încadrăm principiile revizuirii şi munca noastră de până acum prin reformularea textelor care încalcă limitele revizuirii prevăzute la articolul nr. 152 din Constituţie”, a explicat Donţu. El i-a solicitat public lui Crin Antonescu să menţină sancţionarea traseismului politic, dar şi scăderea cu circa 200 a numărului de parlamentari,  a prevederii prin care creanţele împotriva statului au acelaşi regim juridic cu obligaţiile datorate statului, dar şi menţinerea reunoaşterii rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al Casei Regale. De asemenea, senatorul PSD de Suceava i-a cerut lui Crin Antonescu să menţină şi prevederile cu privire la interesul superior al copilului, conform tratatelor internaţionale, dar şi menţinerea deblocării instituţiilor statului prin reaşezarea şi clarificarea atribuţiilor acestora.

„În acelaşi timp, în cazul în care Crin Antonescu, într-o formă sau alta, va împiedica desfăşurarea referendumului popular de modificare a Constituţiei, voi înţelege că a renunţat la principiile asumate împreună şi voi încerca să găsesc un larg sprijin parlamentar pentru a înlătura această discriminare care se întâmplă astăzi între parlamentari şi aleşii locali”, a spus Donţu, făcând referire că în momentul de faţă parlamentarii nu îşi pierd funcţiile dacă pleacă de la un partid la altul, aşa cum se întâmplă în cazul aleşilor locali.

Senatorul PSD de Suceava a adăugat că va propune introducerea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte traseismul politic la parlamentari şi aleşii locali, respectiv primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, consilieri locali şi judeţeni.

Donţu a mai spus că în situaţia în care liderul PNL, Crin Antonescu, va bloca în Parlament această iniţiativă, va adresa o scrisoare Executivului prin care va solicita adoptarea acestor principii prin Ordonanţă de Guvern. „Să nu uite Crin Antonescu faptul că ne-am asumat împreună nişte principii”, a ţinut să precizeze Donţu. Mai trebuie spus că senatorul Ovidiu Donţu a susţinut în luna noiembrie a anului trecut o declaraţie politică prin care a solicitat pedepse mai mari în Codul Penal pentru demnitari în comparaţie cu restul cetăţenilor. „Asta deoarece demnitarii trebuie să aibă o grijă mai mare faţă de corespondenţa cu legea a acţiunilor lor, în comparaţie cu cetăţenii simpli”, a mai declarat Ovidiu Donţu.

Donţu: PSD va continua programul de guvernare al USL

Categorii: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Ovidiu Donţu a anunţat că principiile USL vor fi continuate de PSD prin asumarea programului de guvernare al Uniunii Social Liberale

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu a anunţat că social-democraţii vor continua programul de guvernare asumat de USL. După ce la nivel naţional liberalii au anunţat ieşirea de la guvernare, Ovidiu Donţu şi-a exprimat părerea de rău cu privire la această situaţie, anunţând în acelaşi timp că principiile USL vor fi continuate de PSD prin asumarea programului de guvernare al Uniunii Social Liberale şi care va fi pus în practică de un Guvern restructurat care va fi votat în data de 4 martie în Parlament.

„Vreau să le mulţumesc tuturor militanților USL aflaţi la baza partidelor componente ale acestei uniuni, celor care au pus bazele modernizării României prin principiile agreate de USL. Vreau să-mi exprim regretul că nu am reuşit să ducem până la capăt o parte din aceste proiecte, însă poate avem forţa să finalizăm măcar proiectul de modernizare a Constituţiei României. Şi solicităm să ni se alăture toti cei care cred într-o Românie eliberată de Traian Băsescu şi de sistemul lui securist de subordonare a instituţiilor statului şi de învrăjbire a românilor”, a declarat Ovidiu Donţu.

El a subliniat că PSD trebuie să redea independența tuturor instituțiilor statului, să reia dialogul democratic şi să asigure transferarea creşterii economice şi absorbţia record de fonduri europene în nivelul de trai al românilor. Senatorul PSD de Suceava a remarcat faptul că, din păcate, liderul PNL, Crin Antonescu, a cedat exact în momentul în care USL a început să construiască ceva solid pentru România. Ovidiu Donţu a spus că declaratiile lui Crin Antonescu din aceste momente sunt incomplete şi au în spatele lor alte lucruri şi un proiect politic pe care liderul PNL îl construiește cu alţi parteneri decât PSD. „USL a făcut un PNL puternic. Le urez succes şi să rămână uniţi! Noi trebuie să asigurăm stabilitatea ţării şi să ducem mai departe speranţele oamenilor într-o viaţă mai bună. În anul 2016 vom prezenta raportul de activitate către cetăţeni şi vom primi judecata acestora!”, a încheiat Ovidiu Donţu.

Donţu: În urma unei legi votate de Senat, administratorii vor raporta trimestrial proprietarilor cum au cheltuit banii asociaţiilor

Categorii: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu

Senatul României a adoptat ieri o propunere de lege cu privire la completarea art. 36 din Legea nr.230 din 6 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
asociaţiilor de proprietari.

Propunerea legislativă are drept scop stabilirea în sarcina administratorului de imobile a obligaţiei de a informa trimestrial proprietarii cu privire la situaţia financiară a asociaţiei de proprietari.

Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, a explicat că prin adoptarea acestui proiect administratorii asociaţiilor de proprietari vor raporta trimestrial proprietarilor cum au cheltuit banii asociaţiilor.

„În urma audienţelor pe care le-am avut au fost foarte multe solicitări din partea locuitorilor municipiului Suceava cu privire la lipsa de transparenţă din partea conducerii asociaţilor către proprietari. Iar în urma adoptării acestei iniţiative legislative se va reglementa aceasta problemă în sensul în care conducerea asociaţiilor vor trebui să raporteze datele economice către fiecare proprietar din asociaţie”, a explicat Ovidiu Donţu.

El a mai arătat că prin noile reglementări propuse se instituie un control şi o transparenţă în activitatea administratorilor, evitându-se miile de acţiuni în instanţă ce au ca obiect recuperarea prejudiciilor.

De asemenea, administratorii vor aduce, trimestrial, la cunoştinţa proprietarilor din cadrul asociaţiei de care răspund, printr-o formulă aleasă de către proprietari, situaţia financiară, respectiv situaţia facturilor, a conturilor bancare, dobânzile aferente conturilor deschise, plăţile salariale, restanţe la facturi, situaţia lucrărilor angajate din punct de vedere financiar, sub semnătura administratorului, a preşedintelui şi a
cenzorului.

Ovidiu Donţu a mai spus că prin astfel de măsuri administratorii vor da dovadă de o mai mare corectitudine, iar pe de altă parte, proprietarii vor şti exact care sunt costurile reale ale asociaţiei.

 

Ovidiu Donţu, ales vicepreşedinte al Comisiei juridice a Senatului

Categorii: Blog Politic, Comunicate de Presa, De la oameni pentru oameni

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu, ales vicepreședinte al Comisiei juridice a Senatului

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu a fost ales ieri vicepreședinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României. Donțu ocupă astfel locul lăsat vacant de colegul său social-democrat Toni Greblă, desemnat judecător la Curtea Constituțională. Ovidiu Donțu este absolvent al Facultății de Drept și are 14 ani de experiență juridică. Are studii aprofundate de drept internațional ca bursier al Consiliului Europei cu lucrarea ”Implementarea drepturilor omului în Europa de Sud-Est”, deține un master în științe politice și este absolvent al Colegiului Național de Apărare. În prezent este avocat membru al Baroului Suceava. Funcția de președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României este deținută de liberalul Cătălin Boboc. Postul rămăsese vacant după demisia lui Tudor Chiuariu, care a fost condamnat definitiv și irevocabil la trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

 

© Copyright - Ovidiu Dontu